Președintele ASF: Preţul poliţelor RCA nu o să crească în urma falimentului Euroins

Autor: Bogdan Bârliga 21 mart. 2023 Știri auto

După anunțul de săptămâna trecută privind retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a fost convocată la audieri în comisiile reunite de specialitate din Senat.

Parlamanterii au dorit să obțină explicații despre modul în care s-a ajuns la această situație și au dorit să afle ce se va întâmpla de acum înainte legat de prețurile pentru asigurările obligatorii RCA. Au fost cerute detalii și despre modul în care Fondul de Garantare a Asiguraţilor va onora cererile de plată ale asiguraților Euroins.

Preţul poliţelor RCA nu o să crească în urma falimentului Euroins

Preţul poliţelor RCA nu o să crească în urma falimentului Euroins pentru că deja sunt luate măsuri astfel încât tarifele practicate de către asigurători să rămână în piaţă cele din 2022, a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, la ieşirea de la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.

„Preţul poliţelor nu o să crească în urma acestui faliment pentru că deja luăm nişte măsuri cu privire la proiectul de Hotărâre de Guvern pe care l-am înaintat Ministerului de Finanţe astfel încât tarifele practicate de către asigurători, nu tarifele de referinţă, să rămână în piaţă cele din 2022. Deci efectul pe următoarele 6 luni până când dispare efectul ieşirii Euroins din piaţă se dispersează la celelalte companii”, a spus Nicu Marcu.

Întrebat dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor va avea banii disponibili pentru plata tuturor celor care au suferit în urma situaţiei de la Euroins, Nicu Marcu a răspuns afirmativ.

„Fondul de Garantare a fost constituit să aibă bani. Are resursele necesare pe care poate să le abordeze astfel încât să aibă bani să plătească toate despăgubirile pentru cei care sunt păgubiţi în urma companiei Euroins”, a declarat Nicu Macru.

Pe de altă parte deși șeful ASF susține că nu vor fi creșteri de prețuri pentru polițele RCA reamintim că noile tarife de referință propuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară înainte de a retrage autorizația de funcționare a Euroins au fost crescute în unele cazuri cu peste 40 de procente.

Spre exemplu cele mai mari prețuri RCA conform tarifelor de referință anunțate pentru luna februarie le vor avea proprietarii de mașini cu vârste mai mici sau egale cu 30 de ani care conduc autoturisme cu o capacitate cilindrică mai mare de 2.500 cmc pentru care ASF a anunțat un tarif de referință RCA de 4.709 lei. Noul tarif este mai mare cu aproximativ 14% față de august 2022, când valoarea acestuia era de 4140 de lei și cu 28% mai mare decât în februarie 2022 când tariful de referință pentru această categorie era de 3.551 de lei.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Promotor


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide